miercuri, 27 iulie 2011

Premiera la Rucar: Reuniunea proprietarilor de Dacia Duster din Romania



Intre 22 si 24 iulie 2011, proprietarii de Dacia Duster care fac parte din Asociatia Club Duster s-au reunit, in premiera, la Rucar. Reuniunea a fost prefatata de o vizita la Uzina Vehicule Dacia de la Mioveni, unde membrii clubului au putut asista la fabricarea unor vehicule similare celor pe care le conduc si ei.


Grupul, in care s-au regasit detinatori de Dacia Duster din Bucuresti si Pitesti, a vizitat Departamentul Montaj General si a aflat o serie de informatii inedite despre procesul de fabricatie a unei Dacia, dar si despre modelul Dacia Duster. Acesta reprezinta, acum, peste 50 % din productia zilnica a Uzinei Vehicule Dacia si a fost vandut, de la lansare pana in prezent, in peste 140 000 de unitati.

“Dusteristii” si-au continuat aventura la Rucar unde, sambata, au organizat o parada a masinilor, un concurs de frumusete « Cea mai sexy Dusty » si o competitie contra-cronometru pe circuit inchis in teren accidentat. Daca cel mai frumos 4x4 a iesit un vehicul din Alba Iulia, la concursul contra-cronometru, surpriza a venit de la concurentul care a scos al doilea timp: o reprezentanta a sexului frumos.

In ultima zi a reuniunii, proprietarilor de Dacia Duster li s-a alaturat si cativa dintre membrii clubului Duster4x4everyone, din care fac parte pilotii si copilotii echipajului Dacia Duster de la Transylvania Adventure Trophy (TAT).


Marin Marian, Damian Manolache, Stefanita Huma si François Le-Galliot le-au povestit fanilor Dacia aventurile lor din timpul TAT, dar si din Campionatul national de off-road si au raspuns diverselor intrebari si curiozitati.

Printre temele de discutie s-au aflat modificarile aduse celor doua vehicule de competitie Dacia Duster, accesoriile necesare pentru off-road, greutatea vehiculului vs. capacitatile sale off-road, cum se pot depasi diversele dificultati de pe trasee, ce poate si ce nu poate face o masina de serie Dacia Duster in off-road, cum poti sa te bucuri de natura si de performantele vehiculului tau, abordand, totodata, un comportament eco-friendly. Marin Marian a facut chiar si o demonstratie cu unul dintre vehiculele folosite de echipa in deplasarile sale la diversele competitii din tara.

Mai multe informatii si imagini sunt disponibile pe:

www.forumduster.ro si
www.facebook.com/DUSTER.4X4.EVERYONE


Sursa: www.daciagroup.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu