Revista franceză „L’Argus de l’Automobile” si-a desemnat miercuri, 5 decembrie, câstigătorii Trofeului pe care îl oferă în fiecare an. Pe baza reportului dintre prestatiile oferite si costurile de utilizare, au fost selectate cele mai eficiente automobile în cadrul a cinci categorii: masini de oras, vehicule compacte, vehicule de familie, SUV-uri si vehicule care utilizează tehnologii „verzi”. Dacia Lodgy a fost aleasă câstigătoarea de anul acesta în segmentul masinilor de familie.
Competitia lansată de „L’Argus de l’Automobile” s-a adresat tuturor modelelor comercializate în cursul anului 2012. Juriul, alcătuit din experti în estimarea preturilor, jurnalisti auto si specialisti în studii de piată, a evaluat modelele importante pentru piata franceză în functie de mai multe criterii: pretul de catalog pentru un vehicul nou, pretul mediu de utilizare pe kilometru, valoarea reziduală, consumul de combustibil si prestatiile în utilizare. Pentru ultima categorie, s-au luat în calcul plăcerea de a conduce, calitatea fabricatiei, spatiul interior si modularitatea.
Dacia Lodgy a fost desemnată câstigătoare mai ales datorită costurilor foarte avantajoase de utilizare, calculate de către membrii juriului la numai 25 de eurocenţi pe kilometru, o valoare de ne-egalat de către ceilalti concurenti. Astfel, primul vehicul de familie din gama Dacia a devansat rivali precum Toyota Prius+ sau BMW Seria 3, categoria masinilor familiale fiind deschisă atât monovolumelor, break-urilor, cât si berlinelor de mari dimensiuni.
„Dacia Lodgy este masina de familie isteată, cu o garantie de 3 ani si dotată cu echipamente de ultimă generatie, cum ar fi sistemul GPS cu touchscreen foarte intuitiv”, au afirmat reprezentatii revistei.
„L’Argus de l’Automobile” este o publicatie franceză cu aparitie bi-lunară, care a devenit o referintă pe piata vânzării de autovehicule între persoane fizice, datorită estimărilor de pret pe care le difuzează în fiecare număr, începând cu anul 1927.
Sursa: www.daciagroup.com
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu