Timp de trei luni, din aprilie până în iunie, 155 de studenţi proveniţi de la universităţi partenere din toată ţara, cu profiluri diferite, au făcut practică în cadrul entităţilor Grupului Renault. Acompaniaţi de specialişti ai Grupului în diverse meserii, stagiarii au descoperit activităţi specifice din domeniul construcţiei automobilului: de la inginerie, fabricaţie până la comercializare. La finalul stagiului, aceştia au susţinut o prezentare în funcţie de domeniul ales pentru stagiu. O parte dintre studenţi au ales să combine tema aleasă cu proiectul de diplomă de licenţă.
Oferta educaţională a Grupului a cuprins şi o formare lingvistică. Cei 155 de studenţi au participat la cursuri de învăţare a unei limbi de circulaţie internaţională (franceză sau engleză). Fiecare stagiar a beneficiat de 20 de ore de formare. Cursurile au fost gratuite şi organizate în parteneriat cu Global English.
Prin programul de stagii „Drive your future”, Grupul Renault sprijină inserţia tinerilor pe piaţa muncii, aflată într-o continuă dinamică. Astfel, studenţii au beneficiat şi de ateliere de inserţie profesională realizate de specialişti în resurse umane ai Grupului. Împărţiţi în echipe de lucru, toţi cei 155 de stagiari au învăţat cum să redacteze un Curriculum Vitae (strategii, conţinut, formă), cum să caute un loc de muncă (strategii, motoare de căutare) şi cum să susţină un interviu în faţa angajatorului (simulări de interviuri cu recrutori ai departamentului de resurse umane al Grupului). Atelierele au permis participanţilor să se antreneze pentru căutarea şi obţinerea unui loc de muncă după terminarea studiilor universitare.
„Mi s-a părut util pentru că am descoperit viziunea recrutorilor asupra modului în care trebuie redactat un CV. Mi s-a părut interesant impactul pe care îl au anumite informaţii pe care le includem în CV. Acest atelier a îmbunătăţit nivelul meu de cunoştinţe.” , a declarat Oana Maria Bălaş, studentă la Universitatea Politehnica, Facultatea Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, stagiară în domeniul ingineriei vehicul.
Programul de stagii pentru anul 2012 a fost lansat încă de la sfârşitul anului trecut, în luna noiembrie. Temele au fost comunicate universităţilor partenere, iar înscrierile s-au făcut online, pe site-urile companiei. Studenţii au fost selectaţi pe baza interviurilor cu responsabilii de resurse umane ai Grupului şi specialişti din zona temelor propuse.
În ultimii zece ani, 700 de studenţi au făcut practică la uzinele Dacia şi în cadrul Grupului Renault. O parte dintre aceştia au fost angajaţi de către companie. În viitor, în funcţie de necesitate şi de proiectele de recrutare existente, Grupul va continua să selecteze viitori colaboratori printre stagiari. Prin organizarea anuală a acestui program de stagii, unul dintre cele mai mari programe oferite de către un angajator în România, Grupul Renault vine în întâmpinarea studenţilor care vor să facă primul pas în carieră. Ei pot, astfel, beneficia de o primă experienţă practică în domeniul ales, de îndrumare din partea specialiştilor Grupului pe toată perioada stagiului, de posibilitatea realizării lucrării de licenţă, dar şi de alte avantaje precum bursă lunară, transport zilnic, cazare, masa de prânz la sediul companiei.
Grupul Renault în România
Principalele entităţi ale Grupului Renault în România sunt Uzinele Dacia (Uzina Vehicule, Uzina Mecanica şi Şasiuri, Direcţia Logistică, inclusiv centrul RIR-ILN), centrul de inginerie Renault Technologie Roumanie, direcţia comercială Renault Commercial Roumanie şi Matriţe Dacia.
Sursa: www.daciagroup.com
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu