Dacia a dat „Bun de Tipar” joi, 25 aprilie 2013, în cadrul celei de-a doua ediții Galei Industriei de Carte din România. Este o asociere care vine în continuarea parteneriatului deja tradițional cu Târgul de carte Gaudeamus și cu alte acțiuni din aceeași sferă precum donații de carte sau de e-book readere pentru copii din zona Argeș sau pentru copii cu rezultate deosebite.
In calitatea sa de partener, Dacia a susținut categoria „Cea mai bună carte netipărită”, e-book, la care câştigător a fost „Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o” de Paula Erizanu (Cartier), iar menţiunea specială a juriului a fost acordată editurii Polirom.
Premiile au fost acordate de Viorel Asaftei, Director Vânzări speciale Dacia, care a declarat: „Dacia susține cititul în orice formă, fiind un partener deja tradițional la Gaudeamus. Ne bucurăm că începând de anul acesta să susținem Gala Bun de Tipar, gala industriei de carte din Romania, unde ne place să dăm trofee ca de la premianții unei industrii la alta. Am ales să înmânăm premiul pentru Cea mai bună carte netipărită a anului - e-book pentru atributele modern și conectat pe care ebook-ul și Dacia le au în comun. Vă invităm să încărcați ebook-urile pe readere și cărțile în Dokker Van!”
Sursa: www.daciagroup.com
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu