marți, 20 decembrie 2011

Dacia Lodgy 'Glace' sfideaza furtuna si obtine o noua victorie




Performanţă, strategie şi stăpânirea condiţiilor dificile au fost cuvintele cheie ale celei de-a treia etape a Trofeului Andros. Aflată constant în lupta pentru victorie, echipa Dacia a ştiut să ia deciziile potrivite la momentul potrivit, obţinând astfel a doua victorie din acest sezon, în cursa numărul 2.



Alain Prost, primul pilot care a reuşit să se impună în acest an în două curse succesive, a ajuns să se plaseze în fruntea clasamentului general al Trofeului Andros. Evens Stievenart şi Nicolas Prost au obţinut şi ei rezultate bune şi au reuşit să se claseze în grupul fruntaş. Deşi jocurile sunt încă departe de a fi făcute, Dacia Lodgy „Glace” trece deja drept revelaţia acestui sezon.

Cursele Trofeului Andros se succed, dar nu se aseamănă. La o săptămână după prima victorie pentru Dacia Lodgy „Glace” în Andorra, echipa Dacia revine în Alpi, la cursa de la Alpe d’Huez. Furtuna care s-a abătut pe întreg teritoriul Franţei a făcut ravagii şi în munţi. Pentru început, o rafală a distrus infrastructura tehnică a echipei. Cele două vehicule Lodgy au fost adăpostite într-o clădire din apropierea pistei.

Încă de la primele teste libere, Alain Prost, Evens Stievenart şi Nicolas Prost au constatat că, în ciuda căderilor masive de zăpadă, traseul era aproape lipsit de gheaţă. Echipa a stabilit o strategie adaptată condiţiilor de pe pistă, pornind de la constatarea că, la fel ca în Andorra, utilizarea anvelopelor va avea un rol hotărâtor.

Astfel, Evens Stievenart a decis să nu forţeze în prima manşă de calificări, în timp ce Nicolas Prost a obţinut un foarte bun loc zece. Cu 60 de kg de lest în maşina sa, Alain Prost a concurat în ultima serie. Cvadruplul campion mondial de F1 a făcut dovada unui parcurs exemplar timp de patru ture, dar a ratat cel mai bun timp cu o zecime de secundă, obţinând astfel locul al treilea.

Cei trei piloţi ai echipei Dacia au remarcat tendinţa de degradare a anvelopelor în condiţiile în care porţiunile de asfalt alternau cu cele acoperite de zăpadă proaspătă. Alain şi Nicolas şi-au menajat anvelopele pentru cursa a doua, iar Evens a încercat că obţină un timp bun. Astfel, la sfârşitul manşei de calificări, Alain Prost s-a situat pe locul al 5-lea, Evens Stievenart pe locul 9 şi Nicolas Prost pe locul 15.


După acest loc al 5-lea în prima cursă, Alain Prost a şi-a pierdut lestul pentru cursa următoare. După această primă confruntare de la Alpe d’Huez clasamentul devenise foarte strâns, ocupanţii primelor trei locuri fiind, în ordine, Olivier Panis, Jean-Philippe Dayraut şi Alain Prost.

Sâmbătă, chiar după o noapte în care a nins mult, condiţiile pistei au continuat să lase de dorit, gudronul ieşind la suprafaţă din ce în ce mai mult. Maşinile Dacia Lodgy „Glace” au reuşit o primă manşă de calificări foarte bună, Alain Prost clasându-se pe locul al 3-lea, urmat de Evens Stievenart, pe locul 4, şi de Nicolas Prost, pe locul 10. Toţi trei şi-au menajat cele mai bune anvelope pentru ultima sesiune de calificări din week-end.

Această strategie s-a dovedit inspirată. Nicolas Prost a obţinut cel mai bun timp intermediar, înaintea lui Evens Stievenart. Ultimul cuvânt i-a revenit însă lui Alain Prost. El a reuşit patru ture perfecte, ajungând pe locul întâi. Cei trei piloţi ai echipei Dacia s-au situat în top 6 : Alain pe locul 1, Evens pe locul 5 şi Nicolas, pe 6.

Strategia şi măiestria piloţilor au plasat astfel echipa Dacia într-o poziţie ideală înaintea finalei. Primul care a intrat în acţiune a fost Nicolas, care s-a clasat al treilea în finală şi a obţinut locul 6 în clasamentul celei de-a doua curse –cel mai bun rezultat al său de până acum în Trofeul Andros. Alain Prost a câştigat cursa a 2-a, iar Evens Stievenart s-a clasat pe locul 5.

Alain Prost, singurul pilot care a câştigat în acest sezon două etape consecutive, preia astfel conducerea în clasamentul Trofeului Andros. Următoarea etapă va avea loc în zilele de 6 şi 7 ianuarie 2012, la Isola 2000.

Alain Prost: „Şase pneuri înseamnă puţin. Cu 60 de kilograme de lest şi cu pista acoperită de gudron trebuia să fii foarte atent la condus. Locul întâi înseamnă mult. Este important că am reuşit să obţin rezultate bune şi să preiau în această seară conducerea Trofeului Andros. Pentru a fi campion trebuie să fii constant, să gândeşti strategic şi să nu vizezi întotdeauna victoria. Va fi o competiţie strânsă. Bilanţul acestor prime trei curse este marcat de eficienţa pe care o dovedeşte Dacia Lodgy „Glace” şi de importanţa de a fi prezent în competiţie cu două maşini şi cu trei piloţi. Cele două victorii, la Andorra şi la Alpe d’Huez, se datorează şi lui Nicolas şi Evens. Vreau să salut şi echipa tehnică pentru că a făcut o treabă foarte bună în pofida condiţiilor dificile cauzate de incidentul care a afectat infrastructura tehnică. Sperăm să putem face o sesiune de încercări înainte de etapa de la Isola 2000. Acest sezon este incredibil de strâns, iar scorul final se va decide la limită.”

Clasament Alpe d’Huez 1
1. Pierre Llorach (Renault Clio III)
2. Olivier Panis (Skoda Fabia)
3. Bertrand Balas (Mini Countryman)
4. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman)
5. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace)
6. Benjamin Rivière (Skoda Fabia)
7. Olivier Pernaut (Ford Fiesta RS)
8. Franck Lagorce (Skoda Fabia)
9. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace)
10. Didier Thoral (Toyota Auris)

15. Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace)…

Clasament Alpe d’Huez 2
1. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace)
2. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman)
3. Franck Lagorce (Skoda Fabia)
4. Benjamin Rivière (Skoda Fabia)
5. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace)
6. Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace)
7. Bertrand Balas (Mini Countryman)
8. Pierre Llorach (Renault Clio III)
9. Olivier Panis (Skoda Fabia)
10. Olivier Pernaut (Ford Fiesta RS)…

Clasament general Trofeul Andros
1. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace), 444 puncte
2. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman), 443 puncte
3. Olivier Panis (Skoda Fabia), 431 puncte
4. Benjamin Rivière (Skoda Fabia), 424 puncte
5. Franck Lagorce (Skoda Fabia), 422 puncte
6. Pierre Llorach (Renault Clio III), 421 puncte
7. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace), 410 puncte
8. Jean-Baptiste Dubourg (Renault Clio III), 386 puncte
9. Olivier Pernaut (Ford Fiesta RS), 383 puncte
10. Nicolas Bernardi (Ford Fiesta RS), 361 puncte

15. Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace), 332 puncte…


Sursa: www.daciagroup.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu