joi, 20 octombrie 2011

Uzina Dacia a produs 1.500.000 de vehicule pe platforma X90

La sfarsitul saptamanii trecute, de pe linia de montaj a Uzinei Vehicule Dacia a iesit vehiculul care marchează fabricarea la uzina de la Mioveni a 1.500.000 de vehicule realizate pe platforma X90. Este vorba de un Logan berlină, 1.2 75 CP, de culoare rosu passion, care va merge către un client din Romania.


In cei aproape opt ani de la fabricarea la Mioveni a primului automobil Logan berlină, gama de vehicule dezvoltate pe platforma X90 a cunoscut o evolutie constantă. Astăzi ea cuprinde cinci modele (Logan, Logan MCV, Logan Van, Logan Pick-Up si Sandero cu versiunea sa Stepway), disponibile in 13 versiuni de echipare si două serii limitate pentru gama Sandero.
Cadenta de fabricatie a uzinei Dacia este de 1389 vehicule/zi.
In prezent, peste 90% din volumele de productie sunt destinate exportului.

Scurt istoric
2004 - Lansarea autoturismului Logan la Technocentre (iunie)
2006 - Lansarea Logan MCV la Salonul International Auto de la Paris (octombrie)
2007 - Lansarea modelului Logan Van (ianuarie)
Lansarea modelui Logan Pick-Up la Salonul Auto de la Bucuresti (octombrie)
2008 - Lansarea modelului Dacia Sandero la Salonul International de la Geneva (martie)
Lansarea facelift-urilor Logan (iulie) si Logan MCV (octombrie)
2009 - Lansarea versiunii Stepway pentru Dacia Sandero (iunie)

Productia modelelor Dacia fabricate pe platforma X90 (2004 – sfarsitul lui august 2011)

Logan -
674.028
Logan MCV -
345.135
Logan VAN -
41.649
Logan Pick-Up - 25.323
Sandero - 320.426
Sandero Stepway - 64.508



Sursa: www.daciagroup.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu