joi, 13 octombrie 2011

Motorul Renault RS27 il propulseaza pe Sebastian Vettel pe locul 1 pentru al doilea an consecutiv


Renault si Renault Sport F1 isi felicita partenerii : Red Bull Racing si Sebastian Vettel, pentru victoria in campionatul mondial al pilotilor, dupa Grand Prix-ul a Japoniei.



Acesta reprezinta al doilea titlu consecutiv pentru Vettel si vine dupa un sezon pe care l-a dominat in mod detasat si de-a lungul caruia Red Bull-Renault a castigat 15 pole positions si 9 victorii pana in prezent. Colaborarea foarte stransa dintre Renault Sport F1 si scuderia Red Bull Racing a permis alinierea la start a unui monopost cu un ansamblu sasiu -motor foarte omogen si extrem de eficient.

Parteneriatul Red Bull Racing-Renault a debutat in 2007, cand motorul Renault RS27, V8 de 2,4 litri, dezvoltat la Viry-Chatillon, a fost integrat sasiului Red Bull Racing. Motorul RS27 a propulsat Red Bull pe locul 5 in campionatul constructorilor din primul an de parteneriat.

Dupa doi ani de colaborare, parteneriatul Red Bull-Renault a inceput sa dea primele rezultate in 2009, cu primul pole position si prima victorie a lui Sebastian Vettel, performante inregistrate la cursa Grand Prix a Chinei. In acel an, Red Bull Racing-Renault a terminat pe locul 2 in campionatul constructorilor.

In 2010, Red Bull Racing-Renault si-a continuat dinamica performanta trasata din 2009: pole position din prima cursa si victorie in a treia etapa a campionatului (Grand Prix Malaesia). In ciuda a 9 victorii si 15 pole position, campionatul constructorilor nu a fost castigat decat dupa penultima cursa din Brazilia, iar Vettel a trebuit sa astepte cursa din Abu Dhabi pentru a-i fi decernat titlu de campion mondial al pilotilor.

Carlos Ghosn, presedinte Renault, a comentat: «Tinem sa transmitem cele mai calde felicitari lui Sebastian Vettel, dar si intregii echipe Red Bull Racing. Parteneriatul intre Renault si Red Bull a devenit foarte repede unul dintre cele mai reusite parteneriate motor -sasiu din Formula 1 si chiar din lunga istorie a Renault in motorsport.»


Excelenta tehnologica din F1 in beneficiul vehiculelor de serie

Debutand in F1 in 1977, Renault a dobandit un adevarat savoir-faire al competitiei care il diferentiaza fata de ceilalti constructori generalisti. Acest angajament al Renault pe termen lung in sportul-rege al automobilului este un atu care ii permite sa experimenteze noi tehnologii in conditii extreme, inainte de a le aplica pe vehiculele de serie. Ameliorarea eficientei energetice a motoarelor este ilustrarea cea mai elocventa a transferului de tehnologie, operat cu succes, intre cele doua universuri.

Datorita noului regulament FIA 2014, caietul de sarcini din Formula 1 se va apropia si mai mult de cel al vehiculelor de serie, impunand limitarea consumului de carburant al monoposturilor.

Renault Sport F1 este un laborator tehnologic care contribuie la excelenta Renault in domeniul mecanic, cum o dovedeste noua gama de motoare Energy. Artizani ai succesului motorului V10 Renault din anii 90, Philippe Coblence si Jean-Philippe Mercier au fost responsabili de studiile de inginerie a motoarelor Energy dCi 130 si Energy TCe 115. Competentele acestora au fost puse in slujba dezvoltarii noilor motoare, pentru care principiul downsizing a fost exploatat la maximum, gratie solutiilor tehnice experimentate in Formula 1. Motoarele Energy afiseaza un continut tehnologic inedit pentru acest nivel de gama si vor permite o reducere a consumului de carburant cu pana la 25% fata de motorizarile actuale.

Aceste motoare vor fi progresiv comercializate pe gama Mégane incepand cu primavara anului 2011.


Sursa: Renault Romania

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu